Traiul la casă este, de obicei, mai tihnit decât cel la bloc. Dar atunci când ai un vecin care face o pasiune din a colecta gunoaie în curte, viaţa devine un adevărat coşmar.

Asta au păţit de câţiva ani mai multe familii de pe strada Mihai Viteazu, din Giurgiu. Deşi stau într-zonă bună a oraşului, oamenii erau disperaţi! Nu mai puteau ieşi în curte de mirosul pestilenţial care se resimțea în toată zona, iar curţile le-au fost „invadate” de şobolani imenşi. Sursa era curtea unui bătrân care, și-a transformat curtea în groapă de gunoi.

Disperați, oamenii au cerut ajutorul autorităților care, ieri, s-au deplasat la curtea cu pricina. Reprezentanți ai Poliției Locale, Gărzii de Mediu, Direcției de Sănătate Publică și firmei de salubritate s-au deplasat la locuința cu pricina ieri și au acționat pentru degajarea curții de gunoaie.

Potrivit conducerii Poliției Locale, proprietarul locuinței a fost atenționat în mai multe rânduri să se ocupe de evacuarea deșeurilor din curte, însă nu s-a conformat, fiind de asemenea și sancționat pe parcursul unui an de zile cu amenzi în valoare de 1.800 de lei.

Acțiunea de igienizarea a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri adunate în curtea giurgiuveanului, fiind strânse nu mai puțin de 7 tone de gunoaie.

În prezent, în ceea ce privește situația financiară precară a proprietarului, Primăria Giurgiu și Direcția de Asistență Socială Giurgiu caută soluții pentru ca bărbatului să-i fie asigurată hrana zilnică, informează reprezentanţii municipalităţii.

 

Articolul precedentOpt localități giurgiuvene afectate de ploi. Ajutoare de urgență pentru cei afectați
Articolul următorFoliile auto cu protecție solară, foarte căutate de giurgiuveni