AVERTIZARE DE CANICULĂ ÎN VESTUL ȚĂRII. COD GALBEN EMIS DE METEOROLOGI

AVERTIZARE DE CANICULĂ ÎN VESTUL ȚĂRII. COD GALBEN EMIS DE METEOROLOGI
Meteorologii au emis o nouă atenționare de tip Cod Galben pentru ziua de joi, 3 iulie
Meteorologii au emis o nouă atenționare de tip Cod Galben pentru ziua de joi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, vizând un val de căldură intensă, cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat.
Zonele afectate sunt: Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi maxime între 33 și 37 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi resimțit puternic, întrucât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau chiar depăși pragul critic de 80 de unități.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că vineri, valul de căldură se va extinde și intensifica în cea mai mare parte a țării. Avertizarea va fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor.
Recomandări: evitați expunerea prelungită la soare în orele de vârf, hidratați-vă corespunzător și limitați activitățile fizice intense în aer liber.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:35 - Eveniment emoționant la Făgăraș: Ionel Ganea organizează meci caritabil în memoria fiului său
- 12:08 - Rata șomajului a scăzut la 3,25% în martie 2026. Câți români sunt fără loc de muncă
- 12:06 - Dezvăluiri controversate la Rizea TV: acuzații privind intervenții în justiție la Chișinău
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














