CAMERA DEPUTAȚILOR A DAT UNDĂ VERDE: PENSIILE PRIVATE INTRĂ ÎN PLATĂ

CAMERA DEPUTAȚILOR A DAT UNDĂ VERDE: PENSIILE PRIVATE INTRĂ ÎN PLATĂ
Pacienții oncologici pot retrage toți banii odată
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind plata pensiilor private, principala reglementare fiind aceea că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 - pilonul obligatoriu administrat privat - vor primi inițial doar 30% din sumă iar restul eșalonat pe opt ani și, prin excepție, bolnavii cu afecțiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.
Pot primi, de asemenea, toată suma sub formă de plată unică persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizații sociale lunare.
"Membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare. Prin excepție, bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică. Dreptul membrului de a primi echivalentul a maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată se acordă pentru fiecare cont individual de pensii private deținut de către membru", se arată în proiectul de lege.
Bolojan și gașca lovesc crunt în românii care au cotizat. Pensionarii pot retrage doar 30% din pensia privată
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru autorizarea, organizarea, funcționarea, supravegherea și controlul furnizorilor de pensii private și a fondurilor de plată a pensiilor private, avizarea, funcționarea, supravegherea și controlul instituțiilor de credit pentru desfășurarea activității de depozitare și de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, respectiv avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfășurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private și a fondurilor de plată pensiilor private.
De asemenea, proiectul prevede reguli privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea
criteriilor de autorizare avizare a entităților care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudențiale și cerințelor de funcționare aplicabile acestor entități, astfel încât plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plata a pensiilor private. Astfel, aceste fonduri de plată vor fi administrate de către societăți specializate, denumite furnizori de pensii private, autorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Totodată, prin proiect se stabilește suma minimă necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată. Conform proiectului, fondurile de plată a pensiilor private sunt de două tipuri: fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată, care vor funcționa pe bază de conturi individuale și vor oferi pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, precum și fonduri de plată a pensiilor viagere, fonduri care vor oferi pensii care se vor plăti pe întreaga durată de viață a membrului sau supraviețuitorului acestuia, în cazul pensiei viagere cu componentă de supraviețuitor.
Proiectul a fost adoptat de Senat și Camera Deputaților este for decizional.
Citește și:
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
- 18:55 - John Healey vrea trupe britanice de menținere a păcii în Ucraina. Rusia avertizează: „Va prelungi războiul”
- 18:16 - Wiz Khalifa rămâne cu pedeapsa de 9 luni de închisoare. Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











