Descoperire macabră: Braţele unei femei, găsite în rucsacul unui profesor universtar renumit

Descoperire macabră: Braţele unei femei, găsite în rucsacul unui profesor universtar renumit
Poliţia din Sankt Petersburg a arestat un renumit istoric rus, acesta fiind suspect de uciderea unei ...
Poliţia din Sankt Petersburg a arestat un renumit istoric rus, acesta fiind suspect de uciderea unei foste studente, după ce bărbatul a fost scos dintr-un râu cu un rucsac în care au fost găsite două braţe, potrivit autorităţilor, informează Mediafax, care citează The Guardian.
Presa locală din Sankt Petersburg a relatat că profesorul universitar Oleg Sokolov era în stare de ebrietate şi a căzut într-un râu în timp ce încerca să arunce bucăţile din cadavru.
Poliţiştii ar fi mers apoi la locuinţa lui Oleg Sokolov, unde au descoperit cadavrul decapitat al Anastasiei Yeshchenko, o tânără în vârstă de 24 de ani, cu care acesta ar fi scris mai multe cărţi.
„Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost salvat din râul Moika”, au declarat anchetatorii.
Braţele unei femei au fost găsite în rucsacul acestuia, autorităţile adăugând că bărbatul reţinut era suspect de crimă.
Anchetatorii nu l-au numit pe bărbat, dar poliţiştii care au vorbit cu AFP l-au identificat ca fiind Sokolov.
Istoricul este autorul mai multor cărţi despre liderul francez Napoleon Bonaparte, bărbatul oferind consultaţii istorice pentru mai multe filme.
Sokolov a primit „Legiunea de onoare”, cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, în 2003.
De asemenea, Sokolov a fost membru al Institutului francez de Ştiinţe Sociale, Economice şi Politice (ISSEP), dar sâmbătă societatea a anunţat într-un comunicat că acesta a fost exclus din comisia ştiinţifică.
ISSEP a fost fondat de către Marion Marechal, nepoata lui Marine Le Pen, liderul partidului de extremă-dreaptă Adunarea Naţională şi fost adjunct al partidului.
Cazul ar putea aduce aminte de Peter Madsen, inventatorul danez care în 2017 a tranşat corpul jurnalistei suedeze Kim Wall.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











