Giurgiu. Doi bărbați aflați sub influența alcoolului s-au autoaccidentat după ce au căzut cu scuterele

Giurgiu. Doi bărbați aflați sub influența alcoolului s-au autoaccidentat după ce au căzut cu scuterele
Polițiștii giurgiuveni au întocmit două dosare penale în care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă
Polițiștii giurgiuveni au întocmit două dosare penale în care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă după ce doi bărbați, care au condus scuterele pe drumurile publice, au pierdut controlul asupra acestora și s-au autoaccidentat.
Sâmbătă, 8 mai a.c., în jurul orei 18.45, un tânăr de 34 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un moped pe strada Comasca din localitatea Braniștea, comuna Oinacu, județul Giurgiu, s-a dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului, care a transportat la Spitalul Județean Giurgiu în vederea acordării de îngrijiri medicale și efectuării de investigații de specialitate.
Conducătorul motociclului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.37 mg. alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Tot la data de 08.05.2021, în jurul orei orele 21.40, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Bolintin Vale au intervenit la un apel de urgență S.N.U.A.U. 112 prin care erau sesizați că un bărbat a căzut de pe un scuter electric și s-a lovit la cap.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat de 49 ani, din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, după ce a condus un scuter electric pe strada Poenari, din localitate, ajuns în dreptul locuinței, în momentul când a vrut sa coboare de pe acesta, s-a dezechilibrat și a căzut în fața porții de acces a locuinței.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, căruia i-au acordate îngrijiri medicale de către un echipaj al SAJ Giurgiu, acesta refuzând transportul la spital.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care acesta a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional, conform H.G. nr. 1391/2006, cu amendă în valoare de 870 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











