Scandal în PSD Giurgiu. Se încearcă excluderea unor primari și parlamentari!

sediul-PSD-Giurgiu-
Ședință de foc astăzi în PSD Giurgiu. Pe surse am aflat că senatorul Niculae Bădălău nu-i mai are deloc la suflet pe cei din tabăra Cuc-Andrei, astfel că va propune excluderea acestora, dar și a primarilor care îi susțin, pe listă aflându-se primari cu state vechi cum ar fi Mihai Dobre sau Constantin Cărăpănceanu.
Propunerea a căzut ca un trăznet pe capul primarilor PSD, iar mulți dintre aceștia se pare că sunt revoltați și, ca urmare, nu o vor susține. Mulți ne-au spus, sub protecția anonimatului, că este aberant ce se întâmplă și pe lângă faptul că nu vor vota să își dea afară proprii colegi, nici nu vor susține excluderea parlamentarilor PSD, pentru că, spun ei, doar BPN poate face o astfel de propunere.11 persoane se află pe “lista neagră” a lui Bădălău, printre care și șapte primari. Se pare că Bădălău își dorește să recapete controlul asupra organizației județene.Sursele noastre spun că Dragnea ar fi tunat și fulgerat și că nu ar fi de acord cu ceea ce încearcă să facă Bădălău.Pe ordinea de zi a ședinței social-democraților vor și alte subiecte fierbinți, cum ar fi propunerile legate de viitorul prefect de Giurgiu (Dana Ilie și Adriana Puțaru figurând pe lista de susțineri) dar și stabilirea datei viitoarelor alegeri din organizația județeană.
Citește și:
- 15:05 - Nicușor Dan, victimă în propriul anturaj? Ion Cristoiu explică cine i-a „vândut” președintelui iluzia unui succes american
- 11:35 - „Prim-ministrul” Nicușor Dan și rezista de la Externe, gafe pe linie
- 11:24 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











