TIMIȘ VREA SĂ AJUTE SUCEAVA CU 1 MILION DE LEI DUPĂ INUNDAȚIILE DEVASTATOARE

TIMIȘ VREA SĂ AJUTE SUCEAVA CU 1 MILION DE LEI DUPĂ INUNDAȚIILE DEVASTATOARE
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că va propune colegilor săi alocarea sumei de 1 milion de lei pentru localitățile din județul Suceava afectate grav de inundațiile din ultimele zile.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că va propune colegilor săi alocarea sumei de 1 milion de lei pentru localitățile din județul Suceava afectate grav de inundațiile din ultimele zile. Banii ar urma să fie un ajutor de urgență pentru sinistrați.
Simonis spune că, deși suma nu este mare, ea poate fi un exemplu pentru celelalte consilii județene din țară. Într-o postare pe Facebook, a amintit de inundațiile din Timiș din anul 2005, când localnicii au primit sprijin din toate colțurile României.
„Imaginile apocaliptice din Timișul anului 2005 le vedem acum în Suceava. Nu putem rămâne impasibili”, a scris liderul CJ Timiș, care spune că a discutat cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și cunoaște gravitatea situației.
Suma va fi propusă spre aprobare în ședința Consiliului Județean, iar Simonis speră ca gestul Timișului să fie urmat și de alte autorități locale. Aproape 2.800 de oameni au fost afectați de inundațiile din județul Suceava, iar alte sute de persoane au avut de suferit în județul Neamț.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:12 - George Simion trage semnalul de alarmă: AUR nu susține un guvern minoritar și se aliniază moțiunii împotriva lui Bolojan
- 20:08 - EXCLUSIV Ninel Peia anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
- 17:14 - Kremlinul salută deschiderea lui Peter Magyar pentru un „dialog pragmatic” cu Rusia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News










