Un tânăr de 19 ani, bănuit de act sexual cu un minor și pornografie infantilă prin sisteme informatice a fost arestat preventiv, pe 31 mai, după ce polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu din cadrul B.C.C.O. București, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu au efectuat cercetări în cazul respectiv. 

Din cercetări a reieșit că, la data de 19 mai a.c., un tânăr de 19 ani ar fi amenințat și ar fi constrâns un minor să întrețină relații sexuale cu acesta, timp în care ar fi realizat o înregistrare video cu telefonul mobil. 

Ulterior, tânărul ar fi distribuit, prin intermediul unor aplicații, o înregistrare video în care minorul apare în ipostaze compromițătoare. 

În baza probatoriului administrat, față de acesta, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior Tribunalul Giurgiu a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă prin sisteme informatice. 

Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu. 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marton Arpad, deputatul UDMR înfrățit în rele cu pesediștii. Alesul cuplat bine la banul public
Articolul următorCrimă la Herăști: femeie ucisă în stradă cu mai multe lovituri de cuțit de către concubinul său