Elevii din judeţul Giurgiu care fac naveta la şi de la şcoală către localitatea unde locuiesc vor beneficia, din anul şcolar următor, de transport gratuit. Facilitatea va fi valabilă de la 1 septembrie, doar în baza carnetului de note, vizat la zi. 

Reprezentanţii asociaţiilor de elevi s-au întâlnit, în cursul zilei de ieri, cu conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru a stabili condiţiile în care aceştia pot beneficia de reduceri pentru transportul în comun. La discuţii au participat, alături de ministrul Monica Anisie, ministrul Lucrărilor publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ionel Ştefan, precum şi secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, din Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

În cadrul întâlnirii, a fost convenit că, pe termen scurt, pentru a debloca situaţia decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanţe de urgenţă pentru modificarea art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea este necesară pentru a pune în concordanţă legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale a României, care a statuat că decontarea pe bază de abonament este neconstituţională, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament şi elevii care, din diferite motive obiective, de exemplu lipsa transportului în comun, nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport şi să prevadă noi tarife maximale. Apoi, începând cu anul şcolar 2020 – 2021, elevii vor circula gratuit, pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea şcolară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ.

Deşi au obţinut promisiuni concrete, reprezentaţii asociaţiilor de elevi se arată destul de sceptici şi preferă să aştepte să vadă toate cele discutate şi puse în practică.

Săptămâna viitoare, aceştia vor merge din nou la Ministerul Educaţiei, pentru a participa la întâlnirea de lucru ce are ca temă discutarea hotărârii de Guvern menită să abroge HG 863/2016.

Articolul precedentCu fiul în portbagaj! Femeie oprită la frontieră
Articolul următorCresc amenzile pentru giurgiuvenii ce-și deranjează vecinii în orele de liniște