Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Frontierei Giurgiu au descoperit, în zona de responsabilitate, cinci cetățeni irakieni care au încercat să intre ilegal în România, traversând fluviul Dunărea cu barca.

Cetăţenii străini au fost călăuziţi de trei bulgari, pe numele cărora Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe 20 mai 2019, acţionând în baza unor informaţii, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Frontierei Giurgiu au desfăşurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, au fost observate, pe direcţia localităţii de frontieră Slobozia, judeţul Giurgiu, șase persoane care se deplasau, pe jos, dinspre fluviul Dunărea spre un drum de acces şi care s-au urcat în două autovehicule, îndreptându-se spre municipiul Giurgiu.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru oprirea mijloacelor de transport, în care se aflau opt persoane. Acestea au fost reţinute şi conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că grupul care a trecut ilegal frontiera era format din cinci cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani şi un cetăţean bulgar, cu rol de călăuză, care i-a ajutat pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România, cu ajutorul unei ambarcaţiuni.

Totodată, s-a mai stabilit faptul că cele două autovehicule erau conduse de alţi doi cetăţeni bulgari, tot cu rol de călăuze,  care după ce i-au preluat pe cetăţenii irakieni, urmau să-i  ajute să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Cetăţenii din Irak au declarat faptul că au plătit celor trei cetățeni bulgari suma de 2.000 euro fiecare, pentru a-i ajuta să ajungă în Germania.

Cei cinci cetăţeni irakieni au fost predaţi, conform protocolului româno – bulgar, autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

Totodată, faţă de cei trei cetățeni bulgari sunt derulate cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, pe numele acestora Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Articolul precedentAlertă! Încă două focare de pestă porcină africană în județul Giurgiu
Articolul următorDoi tineri au furat borseta cu bani și acte a unui șofer de autoutilitară