Este vorba despre Aurel Mustafa Curt, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Giurgiu şi antrenat de Dragoş Diaconu.

Cupa Națiunilor pentru juniori la box, un mini Campionat Mondial de juniori, a avut loc la Vrbas, în Serbia. La competiţie au fost prezenți 180 de boxeri din 24 de țări.

Echipa României, formată din zece pugiliști având în frunte pe antrenorii George Perțea și Traian Georgia, a încheiat competiția cu patru medalii, câte una de aur și argint și două de bronz.

Potrivit Pro sport.ro, în semifinale, Aurel Mustafa Curt (categoria 52 kg), a uitat că are în faţă un indian şi ”a murit” efectiv pe ring, dominând lupta şi venind în permanenţă în faţă, chiar dacă adversarul lui încerca să-l epuizeze fizic! După 6 minute, în aplauzele tribunei, românul a obţinut victoria cu 3-2. Doi dintre arbitri au fost impresionaţi de o numărătoare eronată venită în ultimele 10 secunde ale ultimei runde.

Auraş a câștigat medalia de aur, reușind să își adjudece victoria în finala categoriei în fața puternicului kazah Erasyl Tankay. Din păcate, celălalt român prezent în gala finalelor, Radu Marian Ionuț a pierdut la puncte finala la categoria 50 kg în fața altui reprezentant al Kazakhstanului, Yerbolat Sabyr.

Articolul precedentGiurgiuveni, pregătiți-vă! Vin scumpiri în lanț la alimente, din toamnă
Articolul următorA fost confirmat primul caz de West Nile în Giurgiu