Marius Buzatu, plutonier adjutant în cadrul Jandarmeriei Giurgiu, actualmente pensionar, s-a stins din viață fulgerător la doar 52 de ani.

Fostul jandarm a decedat ieri, după ce a fost internat la o clinică din București. A lăsat în urmă o soție și un fiu de 13 ani.

Colegii din Jandarmeria Giurgiu deplâng moartea acestuia și sunt alături de familie în această grea încercare.

„O veste tristă ne-a cutremurat pe toți. Un om de excepție, cu mult bun simț, spirit de echipă, altruist și prietenos, se ridică lângă îngeri. Suntem alături de familia îndurerată şi resimțim, cu profund regret, pierderea unui camarad de nădejde și a unui om bun. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace”, transmit jandamii giurgiuveni.

Trupul neînsufleţit al lui Marius Buzatu a fost depus la Capela Bisericii Eroilor.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, la Biserica Eroilor iar sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus la Cimitirul „Smârda”.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentDan Motreanu: „Previziuni ale Comisiei Europene. PIB-ul României va creste cu 5.1% în 2021 și 4.9% în 2022”
Articolul următorIohannis: Relaxarea începe din 15 mai: fără mască în spațiul public, fără restricții de noapte, magazinele revin la program normal