40 de polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, rutieră și ordine publică, au participat la activitățile desfășurate ieri, la trecerile la nivel cu cale ferată.

Oamenii legii au monitorizat 19 treceri la nivel de cale ferată – trei semnalizate cu indicatoare rutiere și 16 semnalizate cu sistem automat. Au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6380 lei, fiind controlate 30 de autovehicule și legitimate 51 de persoane.
A fost constatată o infracțiune rutieră de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice ale cărui plăcuțe de înmatriculare au fost retrase.
Este vorba de un bărbat de 39 de ani, din municipiul București, depistat de polițiștii Biroului de ordine publică pentru mediul urban de la Poliția Municipiului Giurgiu în timp ce conducea pe strada Gloriei, din municipiul Giurgiu (în zona trecerii de cale ferată) un autoturism care nu avea montate in locașurile special prevăzute numerele de înmatriculare.
Din verificările efectuate a rezultat că acesta avea plăcuțele de înmatriculare retrase. A fost întocmit dosar penal.
Articolul precedentAbsolvenții giurgiuveni, așteptați astăzi la Bursa locurilor de muncă
Articolul următorMii de amenzi la Legea antifumat! Statul a încasat peste 1,6 milioane de lei