În acest an, ziua de 23 aprilie, dată la care toți creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, coincide cu sâmbăta ce precede duminica Paștelui.

Având în vedere împrejurările, toate manifestările ocazionate de sărbătorirea și de prăznuirea acestei zile au fost reorganizate pentru o dată ulterioară.
Astfel, Biserica Ortodoxă va săvârși slujba de pomenire în cinstea patronului spiritual al orașului Giurgiu, în data de 25 aprilie, a doua zi de Paște, la Catedrala Episcopală ”Adormirea Maicii Domnului”, iar municipalitatea va organiza Zilele municipiului Giurgiu în perioada 27 aprilie – 1 mai.
Giurgiuvenii se vor putea bucura de concerte în aer liber, activități de recreere și agrement, dar și de prezența la Giurgiu a unor artiști precum Pepe, Cabron, Claudia Pavel, Alexander F.Roberts Jr.*USA*, Noaptea Târziu, Adina Roșca și Cătălin Doinaș.
Toate activitățile cultural-artistice și recreative dedicate zilelor municipiului Giurgiu sunt organizate de Centrul Cultural ”Ion Vinea”, fără nicio alocare financiară de la bugetul local.
Detalii asupra programului regasiți în linkul atașat:

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAmenzile aplicate pentru formularul digital de intrare în România, anulate
Articolul următorMinistrul Agriculturii la Realitatea Plus. Prin schemele de sprijin urmărim ca cerealele să nu mai plece la export