Un accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 19.55, pe Autostrada A1 la kilometrul 33, pe sensul de mers București – Pitești.
Un autocamion a scăpat de sub control, a părăsit partea carosabilă prin balustrada separatoare de sens, a traversat celălalt sens și apoi a ieșit din decor.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal pentru asigurarea măsurilor PSI.
Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.