Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orelor 18.30 pe Autostrada A1 București –Pitești, la kilometrul 31, în zona localității Bolintin Vale.

În accident a fost implicat un autoturism Opel, în care se aflau patru persoane, acesta răsturnându-se în afara părții carosabile.

Doi bărbați în vârstă de aproximativ 70 de ani și două femei de aproximativ 65 de ani se aflau în autoturism.

Una dintre femei a rămas încarcerată în autoturism, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru scoaterea sa.

Trei persoane au fost rănite, una dintre acestea, este vorba despre persoana încarcerată, a fost preluată de un elicopter SMURD.

Celelalte două victime au fost preluate de ambulanțe SAJ Giurgiu și transportate la spital.

Circulaţia este întreruptă pe ambele benzi, pe sensul spre Capitală, estimându- se reluarea acesteia în circa 20 de minute.

Articolul precedentDosar penal pentru că a lovit-o și a amenințat-o pe soacra sa
Articolul următorNoi performanțe ale sportivilor de la C.S. Aquila Giurgiu