Conform unor studii, automatele de cafea regăsite pe majoritatea teritoriului României sunt branșate la recipiente care utilizează surse de apă necunoscute, nesigure.

În acest sens Autoritatea Naționala pentru Protec’ia Consumatorilor (ANPC) demarează o acțiune la nivel național ce vizează controlul celor circa 100.000 de automate de cafea care funcționează în prezent în România.

„În momentul de față, pe baza specificațiilor tehnice ale acestor aparate, acestea nu au dreptul să funcționeze outdoor, fiind proiectate exclusiv pentru a fi folosite în interior. De asemenea, automatele de cafea pot funcționa, în condiții de siguranță deplină, doar dacă sunt branșate la o rețea de apă”, a declarat joi, într-o conferință de presă, Marius Pîrvu, președintele ANPC.

În urma investigațiilor efectuate de ANPC, comercianții trebuie să prezinte toate autorizațiile necesare pentru ca aceste automate să poată funcționa în continuare, în prezent acestea fiind neînregistrate și neautorizate. ANPC vizează, de asemenea, măsuri prin care denumirile reale și ingredientele complete ale produselor comercializate prin intermediul automatelor să fie specificate.

Articolul precedent120 de jandarmi asigură ordinea publică la meciul de fotbal Astra Giurgiu – F.C.S.B.
Articolul următorAtenție șoferi și pasageri! Controale pentru centura de siguranță