Deși la Giurgiu vremea este caldă pentru această perioadă, iarna și-a făcut deja simțită prezența în unele părți ale țării. Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelopele de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei care circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porțiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanțe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Pentru a face o alegere cât mai corectă în momentul în care vorbim despre acest gen de cauciucuri, iată cum trebuie să fie inscripționate anvelopele de iarna și cât de multă siguranță ne oferă pe un carosabil alunecos. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S(Mud & Snow), sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate cu inscripția ,,all seasons”. Pneurile de iarnă trebuie marcate cu această inscripție, iar în completarea ei, va fi prezent și marcajul ‘fulg de nea în pisc de munte’.

Prevederile legale în vigoare interzic circulația autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului. Astfel, este sancționată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă.

Autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Amenda pentru fapta menționată este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

 

Articolul precedentCeața îngreunează traficul rutier pe mai multe drumuri din județul Giurgiu și din țară
Articolul următorPeste 170 de persoane legitimate și peste 180 de mașini verificate de polițiști într-o singură noapte