Cu ocazia zilei Sf. Nicolae, Asociația SOS Viețile Copiilor a organizat în data de 5 decembrie 2019, acțiuni caritabile în beneficiul tuturor copiilor aflați în plasament în casele de tip familial și Complexul de Servicii Sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

Astfel, copiii de la casele de tip familial Soarele, Casa Verde, Casa Albastră, Sf. Ioan, Dunării și Ansaloni au fost în excursie la București unde au avut ocazia să vizioneze un film la Mall și să meargă la un restaurant, unde au primit și daruri. În cursul aceleiași zile, și copiii din celelalte case de tip familial și Complexul de Servicii Sociale au primit oaspeți cu ocazia zilei Sf Nicolae, mai mulți membri și voluntari ai Asociației SOS Viețile Copiilor fiind în mjlocul lor pentru a le înmâna darurile. Copiii au primit alimente, dulciuri, fructe și băuturi răcoritoare.

“Ca în fiecare an, Asociația SOS Viețile Copiilor încearcă să aducă bucurie copiilor instituționalizați din sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. Moș Nicolae îi vizitează pe toți cei 181 de copii. 60 de copii au primit cadourile la București, după ce au vizionat un film si le-a fost servită masa de prânz. Pe ceilalți 121 de copii i-am vizitat  personal la căsuțele de tip familial. E o bucurie pentru noi să fim o prezență constantă în viața acestor copii și credem cu tărie că fiecare copil merită să fie fericit si să aibă o șansă la o viață mai bună”, a declarat Gabriela Enache, președinta Asociației SOS Viețile Copiilor.

Articolul precedentDouă case afectate de incendii din cauza unei defecțiuni la rețeaua electrică
Articolul următorApariția misterioasă la malul Dunării a unei păsări rare, neîntâlnită vreodată în România: „Nu știm cum a ajuns la noi”