Opt tineri subofiţeri din promoţia 2018 ai Şcolilor de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi Fălticeni, au fost încadraţi la Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu.

Ceremonia de numire în funcţie a celor opt jandarmi din promoţia 2018 a avut loc marți, 31 iulie a.c., la sediul Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu.

Subofiţerii au fost prezentaţi personalului unităţii, iar apoi au fost incluşi într-un program de aprofundare a cunoştinţelor teoretice şi de perfecţionare a deprinderilor practice referitoare la misiunile de asigurare şi de menţinere a ordinii publice, dar şi la modul de comunicare în relaţia cu cetăţenii, pe timpul misiunilor.

După această scurtă perioadă de acomodare, aceştia vor fi repartizaţi la subunităţiile operative din care fac parte pentru a executa misiuni de asigurare a ordinii publice în cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu.

Astăzi, în prima zi de serviciu, subofițerii  și-au cunoscut viitorii colegi și au aflat care vor fi misiunile pe care le vor avea de îndeplinit.

Comandantul unitatii, col.  Rușanu Daniel  i-a asigurat pe noii jandarmi de sprijinul său, i-a felicitat şi le-a dorit succes în activitatea pe care o vor desfăşura în cadrul unităţii.

Articolul precedentVin întăriri noi la Poliția de Frontieră Giurgiu. S-au făcut noi angajări
Articolul următorMâine începe postul Sfintei Maria. Ce trebuie să ştie credincioşii