Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ghimpați au oprit, ieri, pentru control, în comuna Ghimpați, județul Giurgiu, un bărbat, de 31 de ani, din județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism.
Fiind efectuat un control amănunțit al autovehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite 108 kilograme de materie vegetală cu miros și textură specifică tutunului, ambalate în 14 saci.
Conducătorul auto a declarat că nu deține documente de achiziție a mărfii, din primele cercetări rezultând faptul că prejudiciul creat bugetului de stat este de 80.000 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au întocmit un dosar penal, în care sunt continuate cercetările față de o persoană depistată pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzută de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Autoturismul și cantitatea de 108 kilograme de materie vegetală cu miros și textură specifică tutunului au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca la data de 19 mai a.c., să fie prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
Sursa: Realitatea de Giurgiu