Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că este dispus să își dea demisia, dacă i se va cere acest lucru. Președintele PSD și al Camerei Deputaților a făcut acest anunț în ședința la care au participat primarii de sectoare, premierul Viorica Dăncilă și o parte dintre miniștri.

Anunțul liderului PSD vine după informațiile conform cărora cel puțin 33 de lideri PSD au semnat o scrisoare comună prin care cer demisia lui Liviu Dragnea de la șefia partidului, dar și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Scrisoarea nemulțumiților din PSD are 33 de semnatari și vineri va fi prezentată conducerii partidului. Liderii PSD cer și convocarea mai devreme a Comitetului Executiv Național. În tabăra celor nemulţumiţi sau care au intrat în conflict cu Liviu Dragnea se numără liderii organizaţiilor din Giurgiu, Vaslui, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Ilfov, Olt, Vrancea, Argeş, Buzău, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector din Bucureşti.

Liviu Dragnea a precizat în repetate rânduri că va pleca din fruntea partidului dacă nu va mai avea sprijinul colegilor din PSD. În 2017, după ce premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu, i-a cerut demisia, Liviu Dragnea declara că a vorbit cu colegii din CEx și că nu se pune problema unei demisii. „Eu nu am cum să dau curs acestei cereri. Eu i-am întrebat pe colegii mei, chiar în Comitetul Executiv, dacă se pune problema să demisionez. Președintele unui partid nu acționează niciodată în acest fel”, spunea liderul PSD.

Articolul precedentAgitație în PSD. I se cere demisia. Contestatarii lui Dragnea, la Giurgiu
Articolul următorPeste 1.000 de articole textile, confiscate de polițiștii de frontieră