Persoanele care nu mai locuiesc la adresa de reşedinţă, obligate să...

Un nou proiect de lege vrea să reglementeze adresele de reședință, în condițiile în care au fost descoperite mai multe nereguli, sute sau chiar mii de persoane având stabilită aceeași adresă. 

Bijuterii în valoare de aproximativ 204.500 lei, descoperite de polițiștii de...

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit în urma controalelor efectuate asupra unor mijloace de transport, o cantitate considerabilă de bijuterii din metal de culoare galbenă ce pare a fi aur.

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de...

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat ieri o acțiune pe linia depistării persoanelor urmărite în temeiul legii, în municipiul Giurgiu.

Elevii intră de vineri în vacanță, după finalizarea cursurilor

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, urmând a se întoarce la şcoală pe data de 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Profesorii își vor primi restanțele salariale

Vești excelente pentru profesori! Ministerul Educației a anunțat că de la 1 noiembrie cadrele didactice vor primi sumele restante din sporuri sau majorări, din perioada 2017-2021.

Amenzi de 50.000 de lei date de DSVSA Giurgiu după ce...

Inspectorii sanitar veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul DSVSA Giurgiu au efectuat în perioada iulie- 15 septembrie acţiuni de control într-un număr de 562 de unităţi din industria alimentară, depozite alimentare şi de legume-fructe, unităţi de alimentaţie publică, unităţi pentru fabricarea pâinii şi a produselor de panificaţie.

PASTILA PENTRU SUFLET

Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil – îndrăzneala de a începe

Majorarea stimulentelor financiare pentru elevii cu media 10 la Evaluarea naţională...

Guvernul a hotărât acordarea unor stimulente financiare pentru elevii care au obținut media 10 la Evaluarea națională sau Bacalaurat.

RAR: Informare oficială despre anvelopele de iarnă

Registrul Auto Român (RAR) a postat un mesaj pe Facebook cu explicații privind anvelopele care sunt obligatorii iarna.