Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au depistat un cetăţean irakian care a încercat să intre fraudulos în România, evitând controlul din punctul de frontieră. 

În data de 21 februarie, în jurul orei 3.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat în zona adiacentă punctului de frontieră, venind pe jos, dinspre Bulgaria spre România, o persoană de sex masculin. Bărbatul a încercat să ocolească punctul de frontieră, cu intenția de a intra în țară fără efectuarea formalităților specifice de controlul. Imediat, s-a intervenit pentru reținerea persoanei, care a fost condusă la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că bărbatul este cetățeanul irakian R.I., în vârstă de 22 ani. Acesta s-a urcat pe osia unui autocamion, pe teritoriul Bulgariei, fără știrea șoferului, iar după ce a traversat podul a coborât în zona adiacentă punctului de frontieră, deplasându-se printre autocamioane, cu scopul de a evita controlul de frontieră.

Tânărul a declarat că a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Franța și nu deținea documente de călătorie.

Conform protocolului româno-bulgar, cetăţeanul irakian a fost preluat de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedent„Ia-mă acasă!” Sute de câini din adăpostul public așteaptă să fie adoptați
Articolul următorCe au descoperit oamenii legii în urma perchezițiilor de la Giurgiu