Ca urmare a confirmării a două noi focare de pestă porcină africană în comuna Călugăreni, județul Giurgiu, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor a dispus, vineri, măsura excepțională a uciderii preventive a tuturor suinelor din localitatea respectivă.

Măsura va fi aplicată de luni, 29 octombrie.

Este vorba de peste 186 de porci recenzați pentru a căror ecarisare, Prefectura Giurgiu a cerut sprijinul Armatei pentru alocarea de forțe umane în vederea susținerii acestei acțiuni.

Totodată, au fost intituite două filtre rutiere de control pe DN 5, un filtru rutier de control pe DJ 411 și un filtru rutier și de dezinfecție la intersecția dintre DN 5 cu DC 107.

 

Articolul precedentArafat: Sistemul RO-ALERT nu este menit să trimită alerte înainte de seism, ci ulterior
Articolul următorSalariile infirmierelor și brancardierilor, amenințate de la 1 ianuarie 2019?