Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit peste 450 articole textile și de încălțăminte, contrafăcute, pe care trei cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară.

În ultimele 72 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au desfășurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în trei autocare, în compartimentele destinate bagajelor, cantitatea totală de 457 articole textile și de încălțăminte, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni turci, având vârste cuprinse între 44 și 54 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să comercializeze bunurile și nu dețin documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 91.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentGiurgiuvean cercetat sub control judiciar pentru camătă și proxenetism
Articolul următorCeața îngreunează traficul rutier pe mai multe drumuri din județul Giurgiu și din țară