Trei persoane au fost rănite ușor în urma unui accidentul rutier produs, sâmbătă, pe DN 5.

Șoferița, o femeie de 29 ani, din Călugăreni, județul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 5, în afara localității Daia, desfășurând activități de natură a-i distrage atenția, a pierdut controlul autovehiculului, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, a unei femei de 47 ani și a unei minore de 9 luni, pasagere în autoturism, care au fost transportate la o unitate sanitară din municipiul București în vederea acordării de îngrijiri medicale și investigații. În autoturism se afla și fiul șoferiței, un băiețel de doi ani și cinci luni, care nu a fost rănit.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat 0.00 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice, de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedent3.000 de proiecte finalizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală
Articolul următor17.000 de preșcolari și școlari din Giurgiu, fără lapte și corn